Înainte de a se transforma în investitori de prima ligă, cei doi G, Copos și Becali, nu prea emiteau pretenții la topul milionarilor în euro, asocierea cu sportul rege propulsându-i mai întâi în Top 100 Capital, iar acum îi găsim, în plină criză, în clasamentul Forbes. Anul acesta, George în buletin, dar Gigi pentru popor, se află pe locul doi în topul Forbes al bogaților din fotbal, cu 200 de milioane de euro, în timp ce echipa pe care o finanțează, Steaua, ocupă locul cinci în clasamentul Ligii I.
Gheorghe în certificatul de naștere, dar George pentru public, este situat pe poziția a treia în acest top, cu o avere de 180 de milioane de euro, în timp ce Rapid se află pe locul doi în clasamentul primului eșalon. Pe lângă rotunjirea conturilor în verzișori, cei doi G au beneficiat din asocierea cu fotbalul, atât din punct de vedere al imaginii, cât și al capitalului electoral ori de câte ori a fost nevoie. Dar au și oferit pe de o parte câteva participări în cupele europene și susținere financiară la cele două grupări bucureștene, iar de cealaltă parte a balanței haos și circ ieftin la echipe… cu reprezentații gen „Gheorghe nu mai are bani”, „S-a stins nocturna în Giulești”, „Bricheta”, „Hai cu Steaua la Buzău”, „Valiza”, „George, prostul proștilor” și multe altele. Acum G de Ghencea amenință că va cumpăra o parte din creanțele lui G de la Rapid, urmând ca pe piață să fie lansat investitorul George@Gheorghe!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER